28 martie 2017

Calea Sfintei Cruci (Via Crucis)

Rugăciunea de început
Doamne, te-am condamnat la moarte. Urmările patimilor tale sunt în inimile noastre. Ne simțim părtași la multele acte de lașitate cu care te-au înconjurat trădătorul, fugarii, cei care te-au condamnat. Vrem să ne regăsim în răbdarea lui Simon din Cirene purtându-ți crucea, în mila femeilor care te însoțeau, în "compasiunea" mamei tale. Suntem, odată cu tine, doborâți de oboseală, de slăbiciune, de agonia ta umană. Am vrea ca inimile noastre să fie capabile de a simți milă și de a veghea; spiritele noastre să aibă credință și speranță; iar viețile noastre să nu fie o insultă față de moartea ta, ci dovada că moartea ta nu a fost zadarnică. Fă în așa fel încât moartea ta să fie viața noastră care se apropie de schimbarea la față în marea ta glorie.

STAȚIUNEA I: ISUS ESTE CONDAMNAT LA MOARTE
Cristos, Domnul nostru, e în stare să sufere; și a venit între noi să sufere până la nimicirea de sine prin moartea pe cruce. A venit în această lume chinuit și umilit. A luat asupra sa suferințele oamenilor acceptându-le în experiența sa personală și trăindu-le una câte una. Nici unul dintre noi, când suferă, nu poate spune că nu se regăsește pe sine și suferințele sale, în durerea lui Isus Cristos. El a cunoscut toate chipurile de chinuri, morale și fizice: i-a fost foame, sete, a fost obosit, ispitit, trădat, dezamăgit, calomniat, abandonat, ucis. De ce? ,,M-a iubit sacrificându-se pentru mine."

STAȚIUNEA A II-A: ISUS ÎȘI IA CRUCEA
Blândețea lui Cristos se distinge tot mai evident de violența pe care unii o manifestă în jurul său. Această blândețe pare să facă din el un om copleșit, un înfrânt. Este atins de violența cea mai mare, moartea. Pe întreaga durată a patimii sale trăiește contrastul dintre violența tulburătoare ce-l înconjoară și atitudinea sa blândă. În nici un moment nu-și pierde firea devenind nerăbdător, orgolios, revoltat. Este la mila tuturor. Dar cel puternic cu adevărat este el, este puterea iubirii care învinge: ,,slăbiciunea lui Dumnezeu este mult mai puternică decât forța oamenilor".
Doamne, tu îmi însoțești mereu neliniștea și umilința, pentru ca atunci când greșesc să găsesc calea căinței, iar mărturisirea sărăciei mele să-mi obțină ajutorul milostivirii tale.

STAȚIUNEA A III-A: ISUS CADE PRIMA OARĂ
Isus se prezintă lumii sărac. El este săracul Tatălui. Întreaga sa viață a fost o recunoaștere a împărăției lui Dumnezeu. Este fericit că stăpânul e Domnul, iar tatăl este Tatăl ceresc. În mijlocul oamenilor nu vrea să fie primul, ci ultimul. Condiția lui de sărac nu constă în a avea mult sau puțin, ci în a fi puțin și a fi mulțumit de acest puțin.
O, Doamne adorat, tu mergi cu fragilitatea mea umană până pe Calvar și te oferi pentru salvarea mea. Fă-mă să merg alături de tine, fără a mă rușina de slăbiciunile mele, până pe Calvar.

STAȚIUNEA A IV-A: ISUS ÎȘI ÎNTÂLNEȘTE MAMA
Marie, liniștea ta este la fel de mare ca maternitatea ta. Este acoperământul feciorelnic al misterului tău de mamă. În liniște ai vegheat nașterea lui Dumnezeu. În liniște i-ai vegheat moartea. Liniștea ta a urmărit pe cel născut din tine; a urmărit învierea Omului ucis de noi. Și tot în liniște, în cea mai întunecată noapte, ți-ai deschis Inima spre noi, cei care l-am ucis, pentru ca întreaga istorie a omului, înainte și după moartea lui Isus, să își aibă continuitatea în agonia ta de credincioasă și de Mamă.
Marie, dăruiește-ne și nouă spiritul tău spre a ne consola în confruntările cu frații și surorile răstigniți pe crucea durerii, a bolii și a suferinței de orice fel.

STAȚIUNEA A V-A: ISUS ESTE AJUTAT DE SIMON DIN CIRENE
Isus nu înspăimântă nici un om, căci e sărac. Oamenii nu văd în Isus un concurent. E greu să întâlnești un om care să nu fie concurentul vreunui alt om. Dar Isus poate. Nu intră în viața nimănui pentru a jefui, ci intră în viața tuturor pentru a dărui în mod generos. Cine îl întâlnește îl primește în dar. Acesta este modul său de a fi sărac, iar această sărăcie îi permite să intre nu doar în mod obișnuit în raport cu oamenii, ci și în familiaritatea profundă a fiecăruia.

STAȚIUNEA A VI-A: VERONICA ȘTERGE FAȚA LUI ISUS
Veronica este imaginea adevărată a omului care se apropie cu prietenie și fără rezerve de cel slab. Este o prietenie care manifestă un respect necondiționat față de om. Isus nu disprețuiește omul. Îi vrea binele, în spiritul unei iubiri fără margini: vrea binele celorlalți. Și face acest bine în toate modurile posibile. Iubește oamenii pentru că merită să fie iubiți, îi iubește pentru că îi vede destinatarii unui mare dar, al iubirii Tatălui însuși. Iar Veronica recunoaște fața lui Isus, chiar și în acest chip suferind.

STAȚIUNEA A VII-A: ISUS CADE PENTRU A DOUA OARĂ
Logica, continuitatea vieții lui Cristos se bazează pe un singur criteriu: săvârșirea voinței Tatălui. Un eveniment care unifică evenimentele cele mai depărtate, care unifică comportamentele cele mai revoltătoare: al unei atotputernicii care face minuni și al unei neputințe care se abandonează nedreptății oamenilor. Și totul se desfășoară pentru a împlini voința Tatălui. Săvârșirea voinței Tatălui este planul, proiectul vieții lui Isus între oameni.

STAȚIUNEA A VIII-A: ISUS ÎNTÂLNEȘTE FEMEILE DIN IERUSALIM
Isuse, toți te caută: te caută pe tine care ești gestul total și definitiv prin care Dumnezeu a căutat mereu, neobosit, omul. Te caută și nu își dau seama că tu îi cauți pe ei dorind să îi îndrepți spre tine. Și astăzi, chiar și cei care merg, obosiți și dezamăgiți, sunt conduși de o nostalgie inexplicabilă.

STAȚIUNEA A IX-A: ISUS CADE PENTRU A TREIA OARĂ
Există un aspect al sărăciei lui Cristos de care trebuie să ținem cont. Domnul nostru, în timpul vieții sale pământești, tocmai datorită alegerii sărăciei în mod radical, nu a devenit o persoană importantă pentru societate. Sărăcia ne face anonimi. Sărăcia ne face necunoscuți. Sărăcia ne face să devenim respinși. Isus nu a devenit un om puternic. A avut puterea cuvintelor, puterea de a face minuni și, mai presus de toate, a avut puterea iubirii, dar nu a intrat în jocul puterii umane.

STAȚIUNEA A X-A: ISUS ESTE DEZBRĂCAT DE HAINE
Isus este mereu în drum spre Tatăl; știe încotro merge. Iese din această lume conducându-i, spre împărăția Tatălui, pe toți cei care-l întâlnesc și acceptă să îl urmeze: aceasta este semnificația vieții sale. Fără a se lega de lucrurile lumești îi îndeamnă pe toți călătorii să fie asemenea lui: nu luați multe lucruri cu voi, călătoriți fără bagaj, fără desagă, fără traistă, fără nimic. Singuri, liberi, întotdeauna gata să parcurgeți un drum care nu este al acestei lumi.

STAȚIUNEA A XI-A: ISUS ESTE RĂSTIGNIT PE CRUCE
Isus, de-a lungul vieții sale pe pământ, i-a apreciat pe fiecare în parte. Însă, cu toate acestea, el nu a fost tratat astfel. S-au purtat cu el în cele mai josnice moduri: l-au contestat, l-au contrazis, l-au refuzat, l-au ofensat, și-au bătut joc de el, l-au trădat, l-au ucis... Înaintea acestei dezlănțuiri a umanității împotriva lui, nu a găsit pe nimeni care să merite să fie condamnat. Aparținându-i lui Dumnezeu și fiind într-o strânsă comuniune cu el, intrase în posesia unei umanități devenită sacrament al milei lui Dumnezeu. Chiar și atunci când această umanitate era străpunsă și sleită de puteri, sângele care curgea nu era cel al răzbunării, ci sângele care ne-a salvat.

STAȚIUNEA A XII-A: ISUS MOARE PE CRUCE
,,Tată, în mâinile tale îmi încredințez sufletul". Cuvinte blânde, ca ale unui copil legănat cu tandrețe de Tatăl. Dar tu ești, în schimb, răstignit! Viața pe care Tatăl ți-a dat-o, pe care ai trăit-o pentru el, oferindu-i-o, se sfârșește căzând în brațele sale. Înfricoșătoarea aventură a patimii te-a făcut asemenea unui vierme strivit de păcatele lumii. Ce mai poți face? Arată-ne fiecăruia dintre noi iubirea nesfârșită a Tatălui.

STAȚIUNEA A XIII-A: ISUS ESTE COBORÂT DE PE CRUCE
Umanitatea lui Isus este cea în care trebuie să ne oglindim, căci umanitatea sa e la fel cu a noastră, iar viața sa este semnul vieții noastre, este revelarea vieții noastre. Pentru a deveni ai lui Dumnezeu avem această oglindă, avem exemplul fiului său și al Maicii sale îndurerate.

STAȚIUNEA A XIV-A: ISUS ESTE ÎNMORMÂNTAT
Moartea ta, Isuse Cristoase, îmi spune: atât de mult m-a iubit Dumnezeu! Moartea ta ne spune: toți sunteți frați. Privindu-te răstignit, simt o nevoie imensă de a-i avea aproape de mine pe toți oamenii. Moartea ta ne adună, ne unește; iar sângele tău ne întărește în comuniune. Dacă există vreo suflare fără de iubire în mine, ia-o: o depun în inima ta. Dacă există în mine vreo aspirație care nu este bunătate, ia-o: o depun în inima ta.

Rugăciunea finală
Tată, primește-ne pe toți în crucea lui Cristos; primește Biserica și omenirea, Biserica și lumea...
Primește pe cei care acceptă crucea; pe cei care nu o înțeleg și pe cei care o evită; pe cei care nu o acceptă și pe cei care luptă împotriva ei cu intenția de a șterge și de a dezrădăcina acest semn din pământul celor vii.
Tată, primește-ne pe toți în crucea Fiului tău.